În ultimul articol vorbeam despre lemnul de foc potrivit pentru centrală și spuneam acolo că lemnul umed ar trebui evitat numaidecât. Încă sunt persoane care folosesc des lemn de foc cu un grad ridicat de umiditate, așa că ne simțim nevoiți să insistăm pe această temă. Dacă și tu folosești lemn verde pentru alimentarea centralei tale și te întrebi de ce e greșit să faci asta, cu siguranță vei renunța la acest obicei după ce vei citi articolul nostru.
În rândurile următoare îți vom oferi mai multe motive pentru a renunța la folosirea lemnului umed pentru alimentarea centralei.
Lemnul umed – inamicul numărul 1 pentru randamentul unei centrale pe lemne!
Înainte de toate, ar trebui să precizăm că sistemele de încălzire Liepsnele au fost concepute pentru a oferi randamentul cel mai înalt doar în condițiile în care se folosește doar lemn de foc cu un grad de umiditate de sub 20%. Cum afli dacă lemnul pe care îl folosești tu are un grad de umiditate redus? Este simplu! Există dispozitive concepute special pentru a măsura gradul de umiditate din lemnul de foc, așa că ai putea să îți cumperi și tu unul. Sigur se va dovedi a fi de mare ajutor odată cu trecerea timpului și te vei convinge că ai făcut o alegere bună.
De ce să nu folosești lemn umed? În primul rând pentru că un nivel ridicate de umiditate va afecta puterea calorică a lemnului. Mai precis, puterea calorică a lemnului va fi folosită doar pentru a evapora apa din lemn, așa că nu vei primi prea multă căldură din partea centralei.
Arderea lemnului umed duce la prezența vaporilor de apă, ceea ce înseamnă că temperatura arderii va fi redusă și totodată va apărea multă funingine. Aceasta se va depune pe pereți și pe alte componente ale centralei, formându-se un strat gros ce va putea cauza o mulțime de probleme tehnice.
De exemplu, dacă se folosește în mod constant lemn verde, numeroase probleme vor apărea, așa că majoritatea componentelor consumabile ale focarelor se vor defecta. În cel mai sumbru scenariu, folosirea constantă a lemnului umed va duce la autoaprinderea sistemului de evacuare. Nu îți dorești să ți se întâmple asta și ție, nu-i așa?
Atunci când cumperi lemn de foc pentru centrală, asigură-te că acesta este bine uscat. Sau, în cel mai bun caz, ar trebui să îți faci un obicei din a achiziționa lemn de foc cu doi ani înainte de utilizarea sa. În acest fel, acesta va avea suficient timp la dispoziție pentru a se usca, iar astfel când îi va sosi timpul să ajungă în buncărul centralei, va oferi condiții de ardere optime.
Evită și tu folosirea lemnului de verde în centrala ta de acasă și vei vedea cum aceasta va funcționa mai bine și mai eficient. Suntem siguri că vei reveni apoi să ne mulțumești pentru această recomandare simplă dar atât de eficientă.