Ce trebuie să știi despre interzicerea lemnului de foc pentru încălzire

Știrea începutului de an care a făcut foarte mult tam-tam pe rețelele de socializare a fost cea în care se spunea că Uniunea Europeană își dorește interzicerea folosirii lemnului de foc pentru încălzire în România. Foarte mulți proprietari de centrale pe lemne s-au îngrijorat în urma acestei știri, motiv pentru care ne-am simțit obligați să venim cu acest articol în care să vorbim pe tema momentului. Va fi interzisă folosirea lemnului de foc pentru încălzire la noi în țară, sau nu? Vei afla adevărul din acest articol.

Se interzice, sau nu, folosirea lemnului de foc?

La ora actuală, o mulțime de locuințe sunt încălzite cu ajutorul lemnului de foc, acesta fiind un combustibil de bază pentru o bună parte dintre români. Indiferent că folosesc un sistem de încălzire centralizată sau o clasică sobă pe lemne, cert este că este imposibilă interzicerea folosirii lemnului de foc pentru încălzire, atât timp cât alternativele lipsesc cu desăvârșire. Altfel spus, o astfel de decizie ar însemna că o mulțime de persoane nu ar mai avea voie să-și asigure confortul termic ceea ce este, fără dar sau poarte, o nebunie.

Cu toate acestea, PNRR-ul nu vorbește câtuși de puțin despre interzicerea folosirii lemnului de foc, ci mai degrabă acesta a fost reinterpretat în așa fel încât zvonul fals conform căruia se interzice lemnul de foc să fie folosit în scop politic, ca un atac la diferite partide și mai ales la Uniunea Europeană.

În schimb, Planul Național de Redresare și Reziliență își propune, printre altele, eficientizarea energiei folosite pentru încălzire și mai ales protejarea pădurilor împotriva defrișărilor ilegale. Cu toții știm că nu încălzirea cu lemn de foc reprezintă motivația principală a celor care defrișează, ci scopurile sunt altele, mult mai profitabile, nu obținerea combustibilului solid.

Mai concret, se dorește obținerea unui echilibru între plantări și tăieri de masă lemnoasă, precum și obținerea unei mai bune eficiențe energetice, pentru a fi folosit astfel mai puțin combustibil pentru încălzire.

Cât despre interzicerea folosirii lemnului de foc pentru încălzire, nici vorbă! Știrea este cât se poate de falsă și, în ciuda faptului că aceasta s-a viralizat mai ales din cauza politicienilor care s-au folosit de acest zvon fals pentru a trimite săgeți către adversari, este imposibil ca o astfel de directivă să apară în viitorul apropiat. Iar asta pur și simplu din cauza faptului că nu încălzirea folosind lemn de foc reprezintă cea mai mare problemă cu care ne confruntăm la ora actuală.

Lemnul de foc poate fi obținut cu ușurință, colaborând cu Romsilva, în mod prietenos cu mediul și totodată sustenabil, astfel încât încălzirea folosind lemn de foc să nu creeze probleme mediului înconjurător.

Este sigură investiția într-o centrală pe lemne în 2022?

O astfel de știre falsă poate crea foarte multe temeri în rândul celor interesați de încălzirea folosind lemn de foc, însă nu ar trebui să îți faci probleme din acest punct de vedere.

Cu siguranță lemnul de foc va putea fi folosit mult timp de acum înainte pentru încălzire, așa că ai toate motivele pentru a-ți cumpăra și tu o centrală pe lemne Liepsnele pentru confortul termic al casei tale.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0
    0
    Cosul tau
    Cosul dvs este golInapoi la magazin
      Calculate Shipping
      Apply Coupon